Nu ai nici un produs in cos.

Cum se conecteaza camerele de supraveghere la internet

Cuprins:

1.Termenii tehnici - un limbaj pe intelesul tuturor (definitii)

2.Pasi si etape necesare pentru conectarea camerei de supraveghere la internet

3.Detaliile conteaza - informatii utile pentru prima ta conectare a sistemului de supraveghere la internet

4.Avantaje si beneficii ale camerelor de supraveghere

(Sursa foto: amazon.com)

Iti doresti sa ai mereu acces la informatiile inregistrate de camerele de supraveghere pe care le-ai achizitionat? Un astfel de sistem poate fi dotat cu transmitere live, cu ajutorul internetului, vizionarea putandu-se face pe un calculator sau laptop, ori chiar pe un dispozitiv mobil (telefon / tableta).

1.Termenii tehnici - un limbaj pe intelesul tuturor (definitii)

Conectarea camerelor de supraveghere necesita, in primul rand, cunoasterea minima a unui limbaj specializat, astfel incat sa poti realiza fara probleme pasii prezentati in acest articol.  

  • DVR (Digital Video Recorder) - necesita conexiunea individuala a camerelor de supraveghere la receiver;
  • NVR (Network Video Recorder) - conexiunea camerelor cu receiver-ul se face online (nu se folosesc cabluri de conexiune intre cele doua componente ale setului);
  • Adresa IP – adresa data de furnizorul de internet pentru resedinta ta, in format virtual, sub forma de identificare numerica unica;
  • LAN (Local Area Network) – este o retea locala ce inglobeaza device-urile fizice sau mobile care sunt conectate intre ele (toate calculatoarele / laptop-urile / dispozitivele mobile / televizoarele care sunt conectate la acelasi router intr-o locuinta);
  • UTP (Unshielded Twisted Pair) – tip de cablu care nu are niciun fel de ecranare (transmite doar date), prezentand 4 perechi de fire torsadate (rasucite), caracteristica lor fiind anularea posibilelor interferente magnetice.

2.Pasi si etape necesare pentru conectarea camerei de supraveghere la internet

  • Dupa montarea fizica a sistemului DVR / NVR, acesta trebuie conectat la internet, folosindu-se o legatura prin fir sau wireless, cu router-ul. Un aspect foarte important este ca un astfel de sistem nu permite utilizarea unui stick de internet, de aceea se pot utiliza doar cele doua variante de conectare, mentionate mai sus.
  • Folosindu-se un cablu de retea de tipul UTP sertizat, se va realiza conectarea sistemului de supraveghere la router, prin porturile de LAN ale acestora.
  • Un pas foarte important este setarea retelei sistemului camerelor de supraveghere:

- Dupa analizarea retelei in care este conectat DVR-ul, se stabileste tipul adresei de internet (IP-ul intern) care va fi folosit pentru montarea DVR in retea;

- Se aleg porturi de conectare pentru sistem, alegandu-se IP-ul intern;

- DVR se configureaza in retea, folosindu-se porturile si IP-ul prestabilit.

  • O etapa esentiala, insa complexa, este setarea corecta a router-ului, acesta implicand urmatorii pasi:

- Setarea se face folosindu-se IP-ul DVR-ul si porturile alese anterior;

- Folosindu-se aplicatia gratuita „ping.eu”, se face verificarea acestor setari, inclusiv corectitudinea adresei IP-ului;

- Setarile vor fi facute cu ajutorului unui dispozitiv (laptop / calculator) conectat la acelasi router la care va fi conectat si sistemul de supraveghere;

- Prin procesul de „port forwarding”, portul se deschide, configurandu-se router-ul.

  • Monitorizarea sistemului de supraveghere se face respectand pasii:

- Se deschide browser-ul (Internet Explorer, Mozilla Firefox, Chrome, etc.) pentru a se putea conecta DVR-ul – aceasta etapa presupune setarea tuturor parametrilor de securitate care permit browser-ului instalarea aplicatiei de monitorizare, fiind necesar ca ulterior sa fie introdusa adresa IP publica si portul DVR-ului in bara pentru adrese care au acces la camere;

- Se instaleaza si configureaza aplicatia pentru dispozitivele mobile speciale – aceasta este aleasa in functie de furnizorul sistemului camerelor de supraveghere, de producatorul DVR-ului, ea necesitand configurarea cu portul pentru DVR si IP-ul public utilizat;

- Se conecteaza camerele la aplicatie / server pentru accesarea prin browser.

(Sursa foto: surveillanceandsecuritycameras.com)

3.Detaliile conteaza - informatii utile pentru prima ta conectare a sistemului de supraveghere la internet

Nu neglija niciun aspect care te poate impiedica sa realizezi conectarea sistemului de camere de supraveghere la internet. Ai grija ca abonamentul pe care il ai facut la provider-ul de internet sa nu aiba o viteza foarte mica (de preferat este sa fie de tipul „IP Static”).

Desi sistemele DVR au foarte multe similitudini, fiecare firma furnizoare poate avea specificatii diferite, de aceea este esential sa consulti manualul de utilizare al acestuia, verificand recomandarile producatorului.

4.Avantaje si beneficii ale camerelor de supraveghere

  • Conectarea sistemului de camere la internet prezinta o multitudine de beneficii, printre care se numara si:
  • Accesul live nelimitat, permis de oriunde, oricand, la zona supravegheata;
  • Posibilitatea de a face modificari setarilor initiale ale sistemului;
  • Controlarea simpla, usoara si rapida a functiilor camerelor de zoom, tilt sau pan;
  • Posibilitatea de a inregistra si stoca informatia inregistrata, facand back-up.

Foloseste-te de noua tehnologie pentru a-ti asigura protectie, alegand modelul de camere de supraveghere perfect pentru nevoile tale.